the other side of feeling. the great one.

Nu m-a pregătit nimeni. Nicio carte. Niciun vers. Nicio melodie. Nici experienţele auzite, nici ce am trăit până acum. Nimic. Credeam că ştiu ce înseamnă. Eram convinsă, de fapt. Sunt câţiva vestitori fără de care nu există, îmi spuneam. Ştiam că dacă nu-mi tremură genunchii, nu am nimic. Credeam că dacă mă sufoc atunci când îl privesc e clar. Aia e. Şi nu e. Credeam că ştiu, dar nu ştiam nici pe departe. Deloc. Nu mă blamez pentru că m-am minţit. M-am amăgit neştiind că există altceva.
Şi abia acum înţeleg ce înseamnă altceva. Abia acum înţeleg. Nu doar cu mintea, nu doar cu sufletul, nu doar cu trupul. E un soi de îmbinare absolută. O înţelegere atât de profundă că mă sperie pentru că încă nu am reuşit să-mi dau seama dacă se sfârşeşte undeva şi unde. Nu îi pot da contur. Nu are dimensiune. E doar copleşitoare. Şi vine la pachet cu toată gama de emoţii care apare în faţa măreţiei. Frica e prima, dar altfel nu se poate. Sunt teama şi adrenalina dinainte să te arunci cu paraşuta. Sau cu parapanta.
E mult mai mult. Unison, vibraţie internă care nu se opreşte. E foc care arde constant şi constant şi constant. E ca şi cum ai auzi clapele unui pian cântând singure tot timpul. În mintea ta, în corpul tău, în suflet.