********************************************

Are genunchii trași la piept. Stă cocoțată undeva sus, pe terasa casei, într-un colț. Pieptul i se ridică ritmic, cu zgomot când expiră aerul pe nări. Din când în când, închide ochii. Zeci de imagini îi zboară prin minte. Sprâncenele îi stau adunate în mijlocul frunții. Mai oftează din adâncul plâmânilor. Cu degetul mijlociu șterge dungile umede care îi brăzdează obrajii palizi. Tace în lumea ei.

Afară e liniște și e răcoare. Simte aerul nopții cum îi pătrunde prin gulerul hanoracului. Se cuibărește și mai tare. Oftează iar.
”N-ai cum să te întorci. N-am cum să mă întorc. Nu vreau.”

Și-a repetat cuvintele astea de zeci de ori în ultimele două zile. Știa că nu se mai întoarce. Trebuia să lupte însă cu 21 de grame care nu-i dădeau pace. Cine a zis că iubirea e suficientă, s-a înșelat. Sau poate, n-a făcut niciunul sacrificiile necesare în numele iubirii pentru ca ea să fie suficientă. Ceea ce ar putea însemna că poate iubirea n-a fost atât de puternică.

Și oricum nu mai contează. Acum, când are finalul pe care și l-a dorit, nu mai contează justificările, explicațiile, nimic. Contează să treacă timpul, mai repede, mai plin, să nu se mai gândească, să nu-i mai fie dor, să nu i se mai aburească ochii.

A învățat, încă o dată, că nimic nu e ceea ce pare. Și, mai important, a învățat că nu e suficient să simți. Și că doare de 100 de ori mai tare atunci când ești frânt între inimă și rațiune. Și că deciziile mari trebuie luate cu mintea, indiferent de câtă frământare aduc cu ele.

************************************************

Abia deschisese ochii. Lumina dimineții îi pătrundea în cameră. Privi lung la frunzele gălbui atârnând de crengile copacilor din curtea casei. Se mai liniștise cumva. S-a uitat la telefon. Era abia 10.00. O să fie o zi ocupată.

Avea planuri. Viața trebuie să continue. Își va îngheța sufletul o perioadă, până când va fi capabilă să-l lase iar să zburde în voie. Nu-i va fi ușor. O știe și ea, dar va merge mai departe, va supraviețui. Și la un moment dat va fi din nou așa cum era înainte de el.

Cu orice relație nouă, înveți ceva nou despre tine. Ca om și ca femeie. Știi ce greșeli să nu repeți, știi mai bine ce vrei și ce nu vrei. Și știi mai bine ce anume cauți, ce anume te face să tresari, ce anume te face fericită.

Nu ajunge să simți. Asta e marea concluzie. Trebuie să existe compatibilitate, viziuni asemănătoare, ritmuri similare, stiluri de viață care să se completeze. Iar când vine vorba despre viitorul tău, trebuie să decizi cu multă grijă. Doare să renunți la o bucată din sufletul tău, dar mai bine renunți din timp, decât să te sfâșii mai târziu.